» Cod Fiscal » TITLUL II. Impozitul pe profit » CAPITOLUL I. Dispozitii generale

Detalii Articol


Art. 18. Impozit minim


Art. 18. (Nota 6) – (1) Contribuabilii care desfășoară activități de natura barurilor de noapte, cluburilor de noapte, discotecilor, cazinourilor sau pariurilor sportive, inclusiv persoanele juridice care realizează aceste venituri în baza unui contract de asociere, și în cazul cărora impozitul pe profit datorat pentru activitățile prevăzute în acest articol este mai mic decât 5% din veniturile respective sunt obligați la plata unui impozit de 5% aplicat acestor venituri înregistrate.

Norme metodologice:

11. Intră sub incidența prevederilor art. 18 din Codul fiscal contribuabilii care desfășoară activități de natura barurilor de noapte, cluburilor de noapte, discotecilor, cazinourilor sau pariurilor sportive, încadrați potrivit dispozițiilor legale în vigoare; aceștia trebuie să organizeze și să conducă evidența contabilă pentru a se cunoaște veniturile și cheltuielile corespunzătoare acestor activități. La determinarea profitului aferent acestor activități se iau în calcul și cheltuielile de conducere și administrare și alte cheltuieli comune ale contribuabilului, pro­porțional cu veniturile obținute din aceste activități. În cazul în care impozitul pe profitul datorat este mai mic decât 5% din veniturile obținute din aceste activități, contribuabilul este obligat la plata unui impozit de 5% din aceste venituri. Acesta se adaugă la valoarea impozitului pe profit aferent celorlalte activități, impozit calculat potrivit prevederilor titlului II din Codul fiscal. Veniturile care se iau în calcul pentru aplicarea cotei de 5% sunt veniturile aferente activităților respective, înregistrate în conformitate cu reglementările contabile.

 

(2) – (7) – abrogate (Nota 6).

Norme metodologice:

111. (Nota 7) Contribuabilii menționați la art. 18 alin. (2) din Codul fiscal, la determinarea impozitului datorat, vor avea în vedere următoarele:

a)   calculul impozitului pe profit aferent trimestrului/anului, potrivit prevederilor titlului II din Codul fiscal;

b)   încadrarea în tranșa de venituri totale anuale prevăzută la art. 18 alin. (3) din Codul fiscal în funcție de veniturile totale anuale înregistrate la data de 31 decembrie a anului precedent, din care se scad veniturile prevăzute la art. 18 alin. (4) din Codul fiscal;

c)   stabilirea impozitului minim anual/trimestrial datorat corespunzător tranșei de venituri totale anuale, determinată potrivit lit. b);

d)   compararea impozitului pe profit trimestrial/anual cu impozitul minim trimestrial/anual și plata impozitului la nivelul sumei celei mai mari.

112. (Nota 7) În aplicarea prevederilor art. 18 alin. (2) coroborat cu art. 34 alin. (15) lit. a) din Codul fiscal, pentru trimestrul II al anului 2009, la calculul impozitului datorat se vor avea în vedere următoarele:

a)   calculul impozitului pe profit aferent trimestrului II, potrivit prevederilor titlului II din Codul fiscal;

b)  încadrarea în tranșa de venituri totale anuale prevăzută la art. 18 alin. (3) din Codul fiscal în funcție de veniturile totale anuale înregistrate la data de 31 decembrie a anului precedent, din care se scad veniturile prevăzute la art. 18 alin. (4) din Codul fiscal;

c)   stabilirea impozitului minim corespunzător tranșei de venituri totale anuale, determinată potrivit lit. b), pentru perioada 1 mai 2009‑30 iunie 2009;

d)   compararea impozitului pe profit aferent trimestrului II cu impozitul minim calculat potrivit lit. c) și plata impozitului la nivelul sumei celei mai mari.

Exemplul I

O societate comercială a determinat la sfârșitul trimestrului al II‑lea impozit pe profit în sumă de 250 lei. Pentru încadrarea în prevederile art. 18 alin. (2) contribuabilul ia în calcul veniturile totale înregistrate la 31 decembrie 2008, determinând un impozit minim în valoare de 2.200 lei, corespunzător tranșei de venituri totale anuale în sumă de 40.000 lei. Pentru perioada 1 mai 2009‑30 iunie 2009 din trimestrul al II‑lea impozitul minim se calculează în mod corespunzător prin împărțirea impozitului minim anual la 12 luni și înmulțit cu 2 (lunile mai și iunie), astfel: (2.200/12) x 2 = 367 lei.

Având în vedere că impozitul pe profit datorat pentru trimestrul al II‑lea este în sumă de 250 lei, iar impozitul minim calculat pentru aceeași perioadă este de 367 lei, contribuabilul are obligația de plată a impozitului minim în sumă de 367 lei.

Exemplul II

O societate comercială a determinat la sfârșitul trimestrului al II‑lea impozit pe profit în sumă de 500 lei. Pentru încadrarea în prevederile art. 18 alin. (2) contribuabilul ia în calcul veniturile totale înregistrate la 31 decembrie 2008, determinând un impozit minim în valoare de 2.200 lei corespunzător tranșei de venituri totale anuale în sumă de 50.000 lei. Pentru perioada 1 mai 2009‑30 iunie 2009 din trimestrul al II‑lea impozitul minim se calculează în mod corespunzător prin împărțirea impozitului minim anual la 12 luni și înmulțit cu 2 (lunile mai și iunie), astfel: (2.200/12) x 2 = 367 lei.

Având în vedere că impozitul pe profit datorat pentru trimestrul al II‑lea este în sumă de 500 lei, iar impozitul minim calculat pentru aceeași perioadă este de 367 lei, contribuabilul are obligația de plată a impozitului pe profit în sumă de 500 lei.

113. (Nota 7) Pentru definitivarea impozitului pe profit aferent trimestrului al IV‑lea al anului 2009, din impozitul pe profit calculat cumulat de la începutul anului se scade impozitul pe profit aferent perioadei precedente, inclusiv impozitul minim datorat, după caz, până la nivelul impozitului minim datorat în cursul anului fiscal.

Exemplul III

O societate comercială înregistrează pierdere fiscală la sfârșitul trimestrului I și al II‑lea. Pentru încadrarea în prevederile art. 18 alin. (2) contribuabilul ia în calcul veniturile totale înregistrate la 31 decembrie 2008, determinând un impozit minim în valoare de 6.500 lei, corespunzător tranșei de venituri totale anuale în sumă de 300.000 lei. Pentru perioada 1 mai 2009‑30 iunie 2009 din trimestrul al II‑lea impozitul minim se calculează în mod corespunzător prin împărțirea impozitului minim anual la 12 luni și înmulțit cu 2 (lunile mai și iunie), astfel: (6.500/12) x 2 = 1.083 lei. Prin urmare, pentru trimestrul al II‑lea societatea datorează impozitul minim în sumă de 1.083 lei.


Impozitul pe profit cumulat de la începutul anului este în sumă de 6.000 lei. Pentru determinarea impozitului datorat pentru trimestrul al III‑lea se efectuează următorul calcul: 6.000 ‑ 1.083 = 4.917 lei.

 
Se compară impozitul pe profit aferent trimestrului al III‑lea, în sumă de 4.917 lei, cu impozitul minim aferent acestei perioade: (6.500/12) x 3 = 1.625 lei și se datorează impozitul pe profit.

La închiderea exercițiului financiar 2009, contribuabilul înregistrează pierdere fiscală. Prin urmare, pentru trimestrul al IV‑lea datorează impozit minim în sumă de 1.625 lei. În acest caz, impozitul pe profit de recuperat reprezintă impozitul datorat în cursul anului respectiv mai puțin impozitul minim.

114. (Nota 7) Impozitul pe profit aferent trimestrului/anului se calculează potrivit prevederilor titlului II din Codul fiscal, inclusiv cele referitoare la recuperarea pierderii fiscale prevăzute la art. 26 din titlul II «Impozitul pe profit».

Exemplul IV

O societate comercială înregistrează la sfârșitul anului 2008 pierdere fiscală în sumă de 700 lei. În cursul anului 2009 societatea înregistrează în trimestrul I pierdere fiscală, iar în trimestrul al II‑lea înregistrează un profit impozabil în sumă de 13.200 lei.

Impozit pe profit aferent trimestrului al II‑lea = (13.200‑700) x 16% = 2.000 lei

Pentru încadrarea în prevederile art. 18 alin. (2) contribuabilul ia în calcul veniturile totale înregistrate la 31 decembrie 2008, determinând un impozit minim în valoare de 2.200 lei, corespunzător tranșei de venituri totale anuale în sumă de 35.000 lei. Pentru perioada 1 mai 2009‑30 iunie 2009 din trimestrul al II‑lea impozitul minim se calculează în mod corespunzător prin împărțirea impozitului minim anual la 12 luni și înmulțit cu 2 (lunile mai și iunie), astfel: (2.200/12) x 2 = 367 lei.

Având în vedere că impozitul pe profit datorat pentru trimestrul al II‑lea este în sumă de 2.000 lei, iar impozitul minim calculat pentru aceeași perioadă este de 367 lei, contribuabilul are obligația de plată a impozitului pe profit în sumă de 2.000 lei.

115. (Nota 7) Prevederile art. 18 alin. (2) din Codul fiscal nu se aplică contribuabililor aflați în inactivitate temporară sau care au declarat pe propria răspundere că nu desfășoară activități la sediul social/sediile secundare, situații înscrise, potrivit prevederilor legale, în registrul comerțului sau în registrul ținut de instanțele judecătorești competente, după caz. În cazul în care contribuabilii solicită înscrierea, în cursul anului, a situațiilor menționate, prevederile art. 18 alin. (2) din Codul fiscal se aplică pentru perioada cuprinsă între începutul anului și data când contribuabilul înregistrează la oficiul registrului comerțului/registrul ținut de instanțele judecătorești competente cererea de înscriere de mențiuni. Dacă perioada de inactivitate temporară/nedesfășurare a activității încetează în cursul anului, contribuabilii aplică prevederile art. 18 alin. (2) din Codul fiscal pentru perioada rămasă din anul respectiv.

116. (Nota 7) Contribuabilii înființați în cursul anului nu intră sub incidența prevederilor art. 18 alin. (2) pentru anul în care se înregistrează la oficiul registrului comerțului, însă aceștia sunt obligați la determinarea impozitului pe profit potrivit prevederilor titlului II «Impozitul pe profit» din Codul fiscal. Nu intră sub incidența impozitului minim societățile care la data de 1 mai 2009 se aflau în inactivitate temporară și aceasta încetează în cursul anului 2009, pentru perioada aferentă de la încetarea inactivității până la 31 decembrie 2009.

117. (Nota 7) Contribuabilii care se înființează în cursul anului ca urmare a operațiunilor de reorganizare (fuziune, divizare etc.) aplică prevederile art. 18 alin. (2) de la data înregistrării la oficiul registrului comerțului. În cazul în care contribuabilii se înființează prin fuziunea a două sau mai multe societăți, pentru determinarea impozitului minim datorat, veniturile totale anuale sunt veniturile însumate ale societăților participante, înregistrate la data de 31 decembrie a anului precedent. În cazul în care contribuabilii se înființează prin divizarea unei societăți, pentru determinarea impozitului minim datorat, veniturile totale anuale se determină proporțional cu valoarea activelor și pasivelor transferate de către persoana juridică cedentă, conform proiectului întocmit potrivit legii, care stabilește și criteriul de repartiție a activelor și pasivelor transferate. În cazul fuziunilor prin absorbție sau în cazul divizărilor prin care activele și pasivele se transferă către una sau mai multe societăți existente, pentru determinarea impozitului minim datorat de către societățile beneficiare, la veniturile totale anuale înregistrate la data de 31 decembrie a anului precedent, se iau în calcul și veniturile totale anuale ale societăților cedente, proporțional cu valoarea activelor și pasivelor transferate.


118. (Nota 7)
Exemplu de calcul

    Un contribuabil înregistrează la data de 31 decembrie 2009 venituri totale anuale în sumă de 250.000 lei, cărora le corespunde, în conformitate cu prevederile art. 18 alin. (3) din Codul fiscal, un impozit minim anual de 6.500 lei, respectiv 1.625 lei trimestrial.

    În trimestrul I 2010, contribuabilul determină un impozit pe profit de 1.800 lei. În urma efectuării comparației impozitului pe profit aferent trimestrului I cu impozitul minim trimestrial rezultă impozit pe profit datorat de 1.800 lei.

    În trimestrul II 2010, impozitul pe profit cumulat de la începutul anului este 3.300 lei. Impozitul pe profit pentru trimestrul II este 1.500 lei (3.300 - 1.800) determinat ca diferență între impozitul pe profit cumulat de la începutul anului și impozitul pe profit datorat în trimestrul I. În urma efectuării comparației impozitului pe profit aferent trimestrului II cu impozitul minim trimestrial rezultă impozit minim datorat în sumă de 1.625 lei.

    În trimestrul III 2010, impozitul pe profit cumulat de la începutul anului este 6.925 lei. Impozitul pe profit pentru trimestrul III este 3.500 lei (6.925 - 1.800 - 1.625) determinat ca diferență între impozitul pe profit cumulat de la începutul anului și impozitul datorat în trimestrele I și II. În urma efectuării comparației impozitului pe profit aferent trimestrului III cu impozitul minim trimestrial rezultă impozit pe profit datorat de 3.500 lei.

    La sfârșitul anului 2010, contribuabilul înregistrează impozit pe profit anual în sumă de 5.000 lei.

    În cazul în care contribuabilul efectuează definitivarea exercițiului financiar 2010 până la data de 25 februarie 2011, în urma efectuării comparației impozitului pe profit anual cu impozitul minim anual de 6.500 lei rezultă impozit pe profit datorat pentru anul 2010 la nivelul impozitului minim în sumă de 6.500 lei. Astfel, având în vedere faptul că impozitul pe profit declarat în cursul anului a fost de 6.925 lei, la finele anului contribuabilul înregistrează un impozit pe profit de recuperat final în sumă de 425 lei (6.925 - 6.500) lei.

    În cazul în care contribuabilul efectuează definitivarea exercițiului financiar 2010 până la data de 25 aprilie 2011, declară și plătește pentru trimestrul IV al anului 2010 impozit pe profit în sumă egală cu impozitul pe profit calculat și evidențiat pentru trimestrul III al aceluiași an fiscal, adică suma de 3.500 lei. În urma efectuării comparației impozitului pe profit anual cu impozitul minim anual de 6.500 lei rezultă impozit pe profit datorat pentru anul 2010 la nivelul impozitului minim în sumă de 6.500 lei. În acest caz, având în vedere faptul că impozitul pe profit declarat în cursul anului a fost de 10.425 lei, la finele anului contribuabilul înregistrează un impozit pe profit de recuperat final în sumă de 3.925 lei (10.425 - 6.500) lei.



Acest articol contine note si comentarii care sunt valabile doar pentru abonati.
Va rugam sa va autentificati pentru a avea acces la ele.

Abonati